PREPELITELE lui DAN
din 2017
- CUMPĂRĂ CU ÎNCREDERE -
”Prepelița-pistriță, dar mai pistriți îs puii prepeliței pistrițe”.
O pasăre mică cu un suflet mare face să răsune holdele. Apoi după ce și-a durat cuibul și și-a crescut cu multă grijă și-ndoită dragoste puișorii, veghindu-le pârguâtul, pitpalacul, care s-a prefăcut în prepeliță dolofană, adună patimile celor dintâi vânători ai verii, stârnindu-le câinii și puștile. Și dacă a trecut cu bine impasul își gătește aripile pentru călătoria cea mare a neamului său, călătoria care o va purta tăcută peste mări și țări.
”Pit-pi-tic; pit-pa-lac; am fost și am plecat”.
Am să mai vin și la anul, bucurând moșnegii care, auzindu-mă, știu că vor mai avea un an bun înaintea lor…”
-Eugen Jianu-
Prepelița (Coturnix coturnix) face parte din ordinul Galliformes, familia Phasianidae, fiind cea mai mică reprezentantă a acestei familii la noi în țară. Mult îndrăgită prin popor prin cântecul său arhicunoscut din perioada secerișului a dat viață multor povești și cântece. Apare sub multe denumiri diferite de la o regiune la alta: pitpalac, pipălac, potpalacă, pitpediche, taptalagă.
Sub aspectul înfățișării prezintă caracterele generale ale ordinului din care face parte, adică picioare puternice adaptate mersului pedestru, aripi scurte și rotunjite caracteristice zborului pe distanțe scurte (cu toate că zborul de migrație infirmă oarecum această ipoteză), ciocul încovoiat și puternic. Dimorfismul sexual este destul de slab evidențiat însã sunt câteva elemente de identificare, din păcate de multe ori după declanșarea focului de armă. Culoarea generală a penajului este într-o nuanță de brun-ruginie. Spatele este brun cu mai multe rânduri de benzi transversale întrerupte de culoare neagră și brun deschis. Pe creștet și deasupra fiecărui ochi au o dungă de culoare mai gălbuie, iar pe burtă sunt evidențiați fulgii de culoare cenușie femele și de brun la mascul pigmentat la ambele sexe cu pete de culoare alburie. Picioarele au culoarea roz-gălbui, ciocul negru la bărbătuș și suriu la găinușă, iar ochii brun închis. Pigmentația gâtului variază în funcție de sex și vârstă. La mascul iese în evidență o pată de culoare neagră sub bărbie iar la femele de culoare roșietică. Un lucru se pare este cert acela că masculii bătrâni au gâtul în întregime de culoare neagră. Coada este scurtă formată din 12 pene.
Greutatea corporală a prepeliței variază între 120-150 g atingând apogeul prin septembrie înainte de perioada de migrație.
Păsări migratoare, de fapt singura din familia sa, sosesc în țară începând cu prima decadă a lunii aprilie, însă majoritatea păsărilor vin cam pe la mijlocul lui april, iar plecarea de toamnă începând chiar cu luna august, marea masă, însă, pleacă prin jurul datelor de 5-20 septembrie la care se adaugă stolurile venite mai din nord. Migrația de toamnă depinde mult și de cursul vremii. Biotopul preferat îl constituie șesurile întinse cu culturi alternante, cu predilecție grâu și secară alternate cu fânețe care abundă de semințe, dar urcă și prin zona dealurilor.
Este o pasăre poligamă, împerecherea având loc imediat după sosirea din migrație. Clocește doar femela, masculul neparticipând nici la creșterea puilor, fiind pe tot parcursul perioadei de cuibărit și de creștere a puilor foarte nervos și brutal deranjând adeseori găinușa, pentru o nouă împerechere. Prepelița depune și două ponte pe an, au fost însă cazuri și de trei în cazul pierderii premature a unora dintre ele. Cuibul rudimentar construit din câteva fire de vegetație uscată într-o micã adâncitură este ascuns bine printre ierburile înalte. Depune un număr de 7-15 ouă de culoare gri închis cu dese pete negre. Perioada de incubație este de 16-21 de zile. Puii la eclozare sunt nidifugi cu puf gălbui dedesubt și portocaliu pe spinare și cu o pată neagră pe frunte. După câteva ore părăsesc cuibul urmându-și mama în căutare de hrană. Cresc foarte repede, la vârsta de 3 săptămâni sunt capabili de zbor iar la o lună au aproape dimensiunea părinților. Sporul anual depinde mult de capriciile vremii, puii fiind sensibili la frig și la ploile repezi de vară. În primele zile de viață puii consumă exclusiv hrană de origine animală, apoi sunt învățați de către mamă cum să culeagă boabe și semințe.
Hrana prepeliței este constituită din semințe de grâu, secară, trifoi, mohor, sorg, costreie, ghizdei sălbatic și alte feluri de plante semințoase, apoi nenumărate insecte, larve și viermișori, în ultima perioadă de timp, înainte de plecarea în migrație îngrășându-se într-un timp foarte scurt.
Dușmanii tradiționali sunt răpitorii cu pene și păr, în ultima vreme înmulțirea numărului de câini și pisici vagaboande, apoi modernizarea și chimizarea agriculturii, distrugerea pontelor prin cosirea timpurie a fânețelor și trifoiștilor, pentru această cultură prepelița manifestând o atracție aparte.
Glasul său este binecunoscut prin acea onomatopee ”pit-pa-lac” care a devenit și denumire. Mai aproape de sunetul real ar fi ” pit-piddit” și ”pic-pervic” silabe scoase de fapt de mascul și care se aud într-o cadență repetată de seara până dimineața în largul câmpurilor. Femela scoate sunete mai slabe, ca răspuns la chemarea masculului sau când își alarmează puii în caz de pericol și apoi îi stânge înapoi.
Au auzul și văzul foarte dezvoltate.
În perioada de migrație călătoresc doar noaptea, estimându-se că ating o viteză de 70 km/h străbătând Marea Mediterană în 7-8 ore, zburând la joasă înălțime deasupra valurilor. De fapt de la această călătorie i se trage multe necazuri acestei micuțe vietate dar atât de căutată de către oameni. Se pare că încă și astăzi este capturată cu plasele pe țărmurile Mediteranei și vândută la bani buni prin marile porturi comerciale, cu toate prevederile și restricțiile impuse de forurile abilitate. Această practică a dus la scăderea drastică a efectivelor de prepelițe la nivel global.
Numeroase obiceiuri însoțesc existența și traiul acestei păsări. Iese după hrană cu predilecție dimineața și seara, pe timpul zilei stând ascunsă prin porumbiști, sub frunze de dovleac și alte locuri umbroase. Se ridică greu în zbor preferând mersul pe jos, strecurându-se cu mare ușurință prin vegetație, cu gâtul îndesat și dând din cap la fiecare pas. Nu intră în păduri și nu stă niciodată pe arbori. Are o mare plăcere a se scălda prin țărâna uscată. Scormonesc cu ghearele pământul în căutare de mâncare. La ivirea unui pericol rămân împietrite în locul în care au fost surprinse ascultând cu atenție și nu se mișcă până nu au siguranța că a trecut primejdia. Caută să-și amenajeze cuibul aproape de o sursă de hrană pentru a nu fi nevoite să lipsească mult de pe cuibar, iar setea și-o potolesc sorbind picăturile de rouă de pe firele de iarbă.
Se practică diferite metode de vânătoare: cea mai spectaculoasă și încântătoare este cea cu câinele de aret dimineața devreme sau seara un adevărat spectacol al simțirilor din partea tuturor combatanților. Tirul nu este dificil, zborul prepeliței fiind pe orizontală aproape de pământ și pe distanțe scurte, zborul fiind greoi din cauza greutății și grăsimii acumulate pentru călătoria de migrație. Se mai practică și vânătoarea la sărite fără câine sau cu gonași în linie. Pe vremuri se mai vâna și cu chemătoarea confecționată artizanal, vânătorul așteptând în picioare lângă porumbiști apropierea prepeliței, apoi plecând în direcția unde se vedea mișcându-se iarba și ridicând pasărea. Nu putem afirma cât de legală este această metodă.
Cu toate pierderile suferite de această specie prin prinderea lor pe țărmuri când sunt în incapacitate de a mai zbura, prin distrugerile provocate de agricultura intensivă mecanizată, iluminatul nocturn și alte cauze, rămâne totuși un vânat accesibil multor vânători și deosebit de prețuit prin frumusețea sa în compania câinilor, apoi prin iscusința gastronomilor și nu în ultimul rând pentru că este primul vânat al sezonului după o pauză de durată a puștilor.
Perioada de vânătoare este: 15 august - 31 decembrie. Cu toate că se pare că în unele zone la jumătatea lui august prepelițele au și plecat, măsura aceasta a fost benefică pentru specie, deoarece de multe ori puii din ponta a doua erau insuficient dezvoltați.
La vânătoarea de prepelițe se folosesc alice de 2 mm, cu încărcătură normală, deoarece distanța la care se trage nu este prea mare.
sursa: vanatoare.info
Mai multe articole despre prepelițe: