PREPELITELE lui DAN
din 2017
- CUMPĂRĂ CU ÎNCREDERE -
TRIUNGHIURI CU CREMĂ DE BRÂNZĂ DE CAPRĂ, MAZĂRE ȘI OUĂ DE PREPELIȚĂ
- cu VASNA DANITY -
Triunghiurile cu cremă de brânză de capră, mazăre blanșată și ouă de prepeliță sunt extraordinare. Sunt delicioase, aromate, primăvăratice și pe lângă toate acestea, ele reprezintă o alternativă nemaipomenită la aperitivele convenționale. Nu exagerez, sunt gata în nici 30 de minute și se evaporă de pe masă în timp și mai scurt. Pentru a-mi ușura munca, pentru baza crocantă folosesc aluat pufos de foietaj pe care îl coc între 2 tăvi. Această metodă de coacere nu-i permite aluatului să crească exagerat, rezultatul fiind o crustă relativ subțire, rumenă și crocantă. Dreptunghiurile sfărâmicioase de crustă vin mai apoi îmbrăcate într-o cremă fină de brânză de capră cu verdețuri, peste care așez cu nonșalanță boabe de mazăre și jumătăți de ouă de prepeliță cu gălbenușul moale și catifelat. O minune de aperitiv!
Ingrediente (pentru 30 de triunghiuri):
-
o foaie de aluat de foietaj (400g – 27 x 35 cm)
-
250g cremă de brânză (eu am folosit Philadelphia)
-
75g brânză de capră
-
ierburi aromatice (eu am folosit 1 lingură de mentă tocată, 2 de pătrunjel și 3 de chives)
-
150g mazăre proaspătă
-
15 ouă de prepeliță
Mod de preparare:
-
Am preîncălzit cuptorul la 190°C / 375°F (treapta 5).
-
Am umplut cu apă o oală pentru sosuri, am acoperit oala cu un capac și am pus apa la fiert.
-
Cu o rotiță pentru tăiat pizza am tăiat aluatul în 3 dreptunghiuri mai mici (de 9 X 35cm). Am așezat cele 3 dreptunghiuri pe o tavă tapetată cu hârtie pergamentată și le-am introdus în cuptorul preîncălzit pentru 12 minute. După 12 minute am scos cu grijă tava din cuptor, am acoperit-o cu un alt dreptunghi de hârtie pergamentată (identic cu primul), peste care am așezat cu grijă o altă tavă de aceleași dimensiuni cu prima tavă (poză). Tava de deasupra are rolul de a presa dreptunghiurile de aluat, nepermițându-le să crească excesiv. Am introdus cele 2 tăvi în cuptor pentru alte 12 minute. După cele 24 de minute de coacere, cele 3 dreptunghiuri erau rumene.
-
În timp ce crusta se rumenea în cuptor, m-am ocupat de restul componentelor.
-
Când apa a început să fiarbă am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat boabele de mazăre și le-am fiert timp de 3 minute. Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 3 minute am strecurat mazărea (păstrând apa în care a fiert mazărea) și am așezat-o rapid în bolul cu apă foarte rece. După ce mazărea s-a răcit complet am strecurat-o și am așezat-o pe o farfurie tapetată cu un șervet de bucătărie.
-
Am reașezat pe aragaz oala în care a fiert mazărea. Când apa a început să fiarbă, am adăugat ouăle de prepeliță și am fiert ouăle timp de 2 minute. Le-am scos într-un bol cu apă rece, le-am lăsat să se răcească timp de vreo 5 minute, după care le-am decojit.
-
Pentru a prepara crema de brânză de capră am amestecat crema de brânză cu brânza de capră și ierburile aromatice. Am asezonat cu sare.
-
Am uns dreptunghiurile crocante cu crema de brânză și le-am garnisit cu boabe de mazăre și jumătăți de ouă de prepeliță. La final le-am tăiat în triunghiuri (poză).
sursa: vespresso.cooking