PREPELITELE lui DAN
din 2017
- CUMPĂRĂ CU ÎNCREDERE -
PREPELIȚE UMPLUTE LA CUPTOR
- cu LAURA ADAMACHE -
Prima experiență pe care am avut-o cu carnea de prepeliță a fost pur si simplu delicioasă! Acum câțiva ani, unul dintre prietenii noștri ne-a invitat la un grătar special. Când am intrat în curte, deja se rumeneau pe grătar niște prepelițe dolofane. Am așteptat cu nerăbdare să le gust, eram foarte curioasă de consistența deosebită a cărnii de prepelitță, atât de lăudată de prietenul nostru. Rezultatul a fost mai mult decât perfect. Câte am mâncat, nu mai știu, dar sigur grătarul a fost unul cu adevarat special. De data aceasta, pentru că încâ nu ne permitem să facem grătar, vă propun o rețetă de prepelițe umplute la cuptor.
Ingrediente:
-
7 prepelițe
-
7 felii subțiri de piept de porc
-
200 g carne tocată de porc
-
2 căței usturoi
-
1 linguriță rozmarin proaspăt tocat
-
3-4 frunze mentă proaspătă
-
1 pahar vin alb demisec
-
cca 50 ml supă vegetală/apă
-
sare
-
5-6 boabe ienibahar
-
piper proaspăt măcinat
-
6-7 boabe piper negru
-
2 căței usturoi întregi
Mod de preparare
-
Tocăm carnea de porc (eu am folosit piept de porc, însă nu foarte gras) și o amestecăm cu doi căței de usturoi dați prin răzătoarea cu găuri mici, rozmarinul și menta tocate mărunt, sarea și piperul. Frământăm până când obținem un amestec omogen.
-
Curățăm foarte bine prepelițele, le spălăm și le ștergem cu hârtie absorbantă de bucătărie. Le pudrăm cu sare și piper în interior și exterior și le umplem cu amestecul de carne tocată.
-
Învelim pieptul fiecărei prepelițe cu o felie subțire de piept de porc (dacă feliile de piept de porc sunt prea groase, le aplatizam cu un bătător cu suprafață netedă) și o fixăm cu o scobitoare (trecem scobitoarea dintr-o parte în cealaltă a pieptului de prepeliță).
-
Cu o altă scobitoare înțepăm pulpele prepelițelor astfel încât să nu se distanțeze în timpul coacerii
-
Punem prepelițele într-o tavă în care am adăugat 1 lingură de ulei de măsline, 1 pahar de vin alb demisec, apa sau supa vegetală, boabele de ienibahar și boabele de piper și cei doi căței de usturoi necurățați, dar ușor zdrobiți.
-
Întroducem câte o crenguță mică de rozmarin între pieptul prepeliței și felia de piept de porc și acoperim tava cu folie de aluminiu.
-
Coacem prepelițele în cuptorul preîncălzit la 200°C pentru 30 minute, apoi eliminam folia de aluminiu și le mai ținem în cuptor pentru încă 30 minute sau până când prepelițele sunt fragede și rumenite uniform. După ce le scoatem din cuptor, le acoperim cu folie de aluminiu și le lăsăm astfel acoperite pentru 10-15 minute.
-
Le-am servit alături de trei piureuri de legume: cartofi, broccoli și morcov. Am fiert separat legumele la aburi, le-am amestecat cu unt și le-am păsat până am obținut un piure fin.
-
Vinul ales pentru aceste delicioase prepelițe la cuptor este Menestrel Ceptura, un Merlot sec, nefiltrat, baricat 12 luni în baricuri de stejar românesc. Este un vin corpolent, foarte lung, cu accente de gem de prune, vanilie, cocos, ciocolată, cafea, piper și lemn exotic, perfect potrivit alături de carnea de vânat. Ca să ne bucuram de buchetul acestui vin, vă recomand să îl serviți la o temperatura de 16°C și să desfaceți sticla cu 15 minute înainte de a-l bea. În acest fel vinul respiră și își deschide buchetul floral.
Poftă bună!
sursa: www.lauraadamache.ro