top of page

PREPELITELE lui DAN

din 2017

- CUMPĂRĂ CU ÎNCREDERE -

Canapeuri-cu-crema-de-avocado-si-oua-de-

CREMĂ DE AVOCADO ȘI OUĂ DE PREPELIȚĂ PE PÂINE INTEGRALĂ

- cu OANA IGRETU - 

 

Cremă de avocado și ouă de prepeliță pe pâine integrală – canapeuri pentru bufet suedez. Felii de pâine integrală (cu semințe) unse cu o pastă fină din avocado, bine asezonată. Avocado este foarte sănătos deoarece conține antioxidanți și grăsimi omega 3, 6 si 9.

​

Aceasta cremă de avocado se prepară foarte rapid și ușor și are un gust grozav. Am folosit felii de pâine integrală K Classic din Kaufland (ambalate câte 10). Dacă avocado este foarte verde și tare el va trebui cumpărat în avans cu 2-3 zile și ținut la temperatura camerei pentru a se coace.

​

Tip: avocado se coace mai repede dacă este așezat într-o pungă de hârtie cafenie alături de o banană (Jamie Oliver).

 

​Ingrediente:

 

  • 10 felii de pâine integrală

  • 2 buc. avocado mari

  • ½ lămaie (zeamă și coajă rasă)

  • sare

  • piper negru proaspăt măcinat

  • 20 de ouă de prepeliță fierte

  • micro greens (germeni) pentru decor

​​

Mod de preparare cremă de avocado:

Am tăiat în două avocado, i-am îndepărtat sâmburele (fără să-l arunc!). Am scobit miezul cu o lingura inoxidabilă și l-am așezat într-un castron mai înalt. Am ras coaja de la o jumătate de lămâie și am stors și sucul ei peste avocado. Nu are nevoie de ulei deoarece avocado conține suficiente grăsimi.

​

Am mixat totul cu un mixer de mână până ce am obținut o pastă fină. Am asezonat totul cu sare și piper negru, proaspăt măcinat. Am obținut o cremă de avocado extra gustoasă!

​

Tip: dacă nu folosiți imediat crema ea poate fi refrigerată câteva ore într-un recipient bine închis numai dacă așezați în ea sâmburele de avocado (pur și simplu îl cufundați în pastă). El are rol antioxidant și ajută la conservarea cremei.

​

Fierberea ouălor de prepeliță:

Ouăle de prepeliță le-am așezat într-o crăticioară cu apă rece și puțină sare și le-am fiert 2 minute din momentul în care apa a început să clocotească. După scurgerea acestui timp le-am băgat sub jet de apă rece și le-am lăsat să se răcească bine înainte de a le decoji.

​

Pâine integrală prăjită

Am tăiat în 4 fiecare felie de pâine integrală. Bucățile le-am așezat într-o tavă și le-am prăjit la cuptorul încins la 200*C câteva minute pe fiecare parte (cam 2-3 minute). Le-am lăsat la răcorit.

 

Montare canapeuri cu cremă de avocado și ouă de prepeliță

Pe fiecare feliuță de pâine am așezat câte o linguriță de crema de avocado și câte o jumatate de ou fiert.

Am decorat canapeurile cu germeni (micro greens) și le-am mai presarat cu puțin piper negru. Am folosit germeni de ridiche.

Canapeuri-cu-crema-de-avocado-si-oua-de-

Sunt gata de servire! Se pot combina pe platouri cu alte canapeuri sau se pot servi ca atare alături de un vin alb sec.

sursa: savoriurbane.com

Bufet-suedez-idei-de-preparate-reci-fest
  • Facebook - Grey Circle
  • Twitter - Grey Circle
  • Google+ - Grey Circle
  • YouTube - Grey Circle
  • Pinterest - Grey Circle
  • Instagram - Grey Circle

© 2017-2022 by PREPELITELE LUI DAN. Proudly created with Wix.com

bottom of page